În Islanda, cetăţenii nu au nume de familie. În locul acestuia, se foloseste patronimicul. Pentru un fiu, se utilizează sufixul „son”, iar pentru o fiică „dottir”. Acest sistem arhaic al numelor a fost utilizat în trecut de toate țările nordice, însă Islanda este singura care l-a păstrat. Aşa se face că fiul tău nu îţi va moşteni numele de familie.
Vom lua ca exemplu un jucător din actualul lot convocat pentru meciul cu noi, Kolbeinn Sigþórsson. Dacă te cheamă Sigþór, iar pe fiul tău Kolbeinn, se va numi Kolbeinn Sigþórsson, adică „fiul lui Sigþór”. Dacă ai şi o fiică, Anna, ea se va numi Anna Sigþórdottir, adică „fiica lui Sigþór”.
Dacă într-un anturaj anume (şcoală, serviciu etc) sunt două persoane numite Kolbeinn, care au taţi Sigþór, pentru a-i deosebi se foloseşte şi numele bunicului. Kolbeinn Sigþórsson Larsson (Kolbeinn, fiul lui Sigþór Larsson) şi Kolbeinn Sigþórsson Jóhannsson (Kolbeinn, fiul lui Sigþór Jóhannsson).
Există şi excepţii. Dacă se consideră că ai realizat lucruri măreţe, importante, pentru ţară, ţi se permite să-ţi „blochezi” numele de familie şi pentru generaţiile viitoare.
Aşa a fost cazul lui Arnór Guðjohnsen, considerat unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria țării şi al fiului său, Ejdur Guðjohnsen. În cazul copiilor nerecunoscuţi de tatăl lor, aceștia capătă automat un patronimic rezultat din numele mamei. În aceste condiții este logic că în urma căsătoriei, femeile nu au cum să ia numele de familie al bărbatului.
Cam cum era la noi în perioada Evului Mediu, când de exmplu erau Gheorghe a lui Petre sau Maria a lui Ștefan. Ulterior, când au fost adoptate numele de familie, aceștia au devenit Gheorghe Petrescu și Maria Ștefănescu. Iar în cazul copiilor din flori din Moldova, au apărut acele nume de familie de genul Aelenei, Amariei, Apetrei etc.
Alfabetul islandez este unul cu litere latine, dar care include și câteva diacritice cu accente acute. În plus, însă, citind numele jucătorilor islandezi, se vor constata două litere mai aparte, neîntâlnite prin alte părți: litera „eth” (Ðð), transliterată ca d, și litera runică „thorn” (Þþ), transliterată ca th.
Acestă „eth” mai este, de asemenea, utilizat în feroeză și elfdaliană, în timp ce „thorn” nu mai este uzitată astăzi în nicio altă limbă vie (a fost folosită în trecut în multe limbi istorice din nordul Europei, inclusiv în engleza veche). Cuvintele islandeze nu încep niciodată cu ð, ceea ce înseamnă că versiunea cu majuscule Ð este folosită doar atunci când cuvintele unde ea există sunt scrise cu majuscule.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER